Flaubert, Cehov, Socrate și Isus

July 31, 2014 § Leave a comment

“Madame Bovary c’est moi”, spunea Flaubert. Și cred că era sincer fără să caute prin declarația asta misterioasă să evite asaltul bovaricilor deconspirați. Fără îndoială că Flaubert a fost neîndurător cu Emma, dar în felul în care, cunoscîndu-te, știi cîte parale faci.

Se spune că toate persoanajele masculine din piesele lui Cehov sunt proiecții ale lui Anton Pavlovici. Și Treplev, și Trigorin, și Astrov, și Tuzenbach, și “nesăratul” Solionîi, și Platonov, și Ivanov etc. Ba chiar și cele feminine par proiecții ale unui Cehov îndrăgostit, dar mereu prevăzător în privința unei implicări totale. Cehov a intuit că descriindu-se pe sine, în toate ipostazele în care se putea surprinde cu un spirit de observație exacerbat, va atinge “punct-ochit, punct-lovit”, fibra naturii umane, va depăși acreala pe care, de multe ori, ți-o impune interacțiunea cu semenii. Se mai spune despre Cehov – sau el însuși declara parcă asta – că și-a iubit personajele.

Pe aici pe undeva cred că e punctul de intersecție dintre socraticul “Cunoaște-te pe tine însuți!” și creștinescul “Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Cînd ești capabil să vezi limpede suișurile și coborîșurile din “tine însuți”, cînd îți vei recunoaște – măcar în intimitatea forului intern – derapajele, delirul propriu al grandorii, vei deveni mai îngăduitor, mai aspru cu “bîrna” și mai detașat-amuzat în privința “paiului”, mai delicat, mai iubitor.

Un crochiu

July 31, 2014 § Leave a comment

Azi, înainte de a pleca, am mîncat ultima oară într-un local cu autoservire („împinge-tava“). Mîncarea e în regulă, raportul calitate-preț, prietenos. Mi-am luat tava cu ciorba de vită à la greque, ostropelul de pui cu cartofi țărănești și am căutat o masă. Găsesc un loc liber lîngă un cuplu, amîndoi par un pic trecuți de șaizeci de ani. „E liber?“ întreb. „Da“, vine răspunsul, „numai că noi fumăm“. „Nu-i nimic, nu mă deranjează“, și mă așez.

O vreme, toți tăcem: eu mănînc (și mor de cald!), iar ei fumează și beau bere din pahare de plastic. Mă uit la ei; ea, mititică, slăbuță, cu un coc adunat neglijent la ceafă, el, voinic, cu o figură „tăiată“ aspru, ochi albaștri. Se uită mereu întră-o parte, rar către ea. Ea începe să vorbească făcînd pauze mari, așteptînd parcă o confirmare din partea lui. El tace, o privește doar din cînd în cînd fără să exprime confirmare sau reproș. E pur și simplu absent.

„… și o să-și dea și doctoratul…“

„… și Mia trebuie să iasă la pensie…“

„…mă bucur că am apucat să spăl aragazul…“

„… aș fuma o țigară…“

O scoate din pachet, o așază între buze. Așteaptă, uitîndu-se la el. Cînd privirile li se încrucișează, ea îi zîmbește. El înțelege, ia bricheta, îi aprinde țigara, pune bricheta la loc, întoarce iar capul cu privirea în golul din care o scosese cîteva clipe mai devreme.

Am terminat ciorba, e foarte cald, dau să mă apuc de ostropel. Ea continuă:

„… acasă nici n-o să mai beau bere…“

„… apă trebuie să bem, tu ai băut deja minerală, eu o să beau plată…“

„… de-aia facem hipotimie, că nu bem apă…“

„… tu îl vezi pe Nicu lucrînd aici, cu tava, la debarasare?…“

„… ar muri de foame și n-ar face asta…“

Nu mai pot de cald. Nici să mănînc nu mai pot de atîta căldură. Împing resturile într-o parte, îmi aprind ultima țigară și beau din sticla mică de Pepsi care s-a încălzit între timp. Nu mai pot, e prea cald! Mă ridic și plec.

Simt cum ea se ridică și vine în urma mea. 

„Am văzut că n-ați terminat de mîncat. Sper că nu din cauza mea. Am turuit întruna. Și-am mai și fumat.“

Îi explic că nu, nu din cauza ei, din cauza căldurii.

„Știți, acum o oră a fost dat afară. Mai avea cinci ani pînă la pensie. Trebuie să-i vorbesc. Trebuie să-i țin mintea ocupată că altfel înnebunește.“

M-am îndepărtat cu pasul furișat al celui care știa ca va scrie despre asta, ca hoțul care duce pitită în buzunar o felie furată din viața unor străini.

Cum scriu

July 31, 2014 § Leave a comment

Mi-e cald, mi-e somn, mi-e foame, mă strînge un pantof, mă deranjează masa plină de tot felul de lucruri, am de făcut o vizită, am de primit pe cineva în vizită, mă gîndesc că n-am destui bani, mă duc să mă tund fiindcă amîn de prea mult timp, aș face o baie, aș fuma o țigară, trebuie să-mi tai unghiile (le-am văzut că au crescut și nu mă pot concentra!), aș mai fuma o țigară și, parcă, aș mînca și un senvici, dau drumul la televizor ca nu cumva să ratez știrile (trebuie să fiu informat!), ies la o bere și nu stau mult, trebuie să fac cîteva flotări și cîteva abdomene, e musai să dau două, trei ture de parc cu bicicleta fiindcă mă simt cam anchilozat, asta ia maximum o oră dus-întors, văd că ecranul calculatorului e plin de praf și mă apuc să-l șterg, mai trag o țigară, mă uit la clipul de pe Youtube salvat ieri (ieri n-am avut timp să-l văd!), iar mi se face foame, mut scaunul de partea cealaltă a mesei, mă așez, mă ridic să arunc scrumiera fiindcă s-a umplut și miroase urît, aprind un bețișor parfumat, iar mi-e cald și mă duc să deschid fereastra, afară plouă și rămîn gînditor la geam două, trei, zece minute, vreau să închid televizorul fiindcă mă deranjează vacarmul vocal creat de invitați asmuțiți de moderator unul împotriva altuia, caut un sfert de oră telecomanda căzută după pat, mi-e sete și-mi pun un pahar cu apă, dar mă trezesc spălînd vasele, pun niște rufe la spălat, văd praful strîns în jurul cablurilor și montez, pus pe treabă, aspiratorul, după care iar o țigară, și închei cu parcurgerea camerei dinspre balcon spre ușă, trecînd conștiincios cu mopul peste podeaua proaspăt aspirată, la masă n-am cum să mai ajung vreo jumătate de oră, pînă se usucă. Ies pe scara blocului, intru pe balconul comun, mă așez pe un scaun și-mi aprind o țigară. O să stau puțin. Pînă se usucă podeaua și o să pot călca liniștit, fără să las urme. Și tot așa, și tot așa… Pînă se usucă.

Marguerite Duras spunea într-un interviu că facem orice ca să amînăm momentul cînd ne apucăm, în fine, de scris. Și că cei care fac asta nu se numesc și nici nu sunt scriitori. Așa e. Pentru toate motivele de mai sus.

Turism și călătorie

July 31, 2014 § Leave a comment

Turistul și călătorul se întîlnesc doar în dimensiunea exterioară a ocupației lor: și unul, și altul se deplasează, acoperă adică o distanță oarecare, de la A la B. În rest, turismul și călătoria sunt două activități cu totul diferite.

Bărbatul-turist și companioana lui, femeia-turist, își mută dintr-un loc într-altul carcasele inerte, și le prăjesc la soare, acumulează mile, cumpără suveniruri (dar păstrează prea puține amintiri), sughiță de la patru stele în jos, se cazează (ei nu locuiesc!) all-inclusive, ei merg în “concediu” sau în “vacanță”. Ei nu descoperă nimic și nu “rețin” nimic. Se mișcă apatici din loc în loc, caută confort și relaxare. Turistul și turista sunt deosebit de relaxați. Trec prin muzee doar fiindcă sunt menționate ca un “must” în “ofertă”. Ei se tîrăsc ca niște moluște mari și leneșe pentru ca, după zece zile, să zică “da, fată (sau dom’le), am fost. a fost supeeeer. poooup.” Turistul și turista nu-și asumă riscuri. Totul e după “booking”, totul e programat, știut dinainte.

Călătorul și călătoarea își asumă riscuri. Călătoria e un fel de a renunța la tine pentru a descoperi un altceva. Ce – nu știi niciodată. Te lași surprins. Participi. Călătoria e un fel de a te topi în locurile prin care treci pentru a reveni, îmbogățit, la tine însuți. Călătorul și călătoarea observă (și respectă!) moravurile și apucăturile locului (turistul scrie reclamații!). Călătorul preferă, cînd e posibil, să stea la localnici, el nu vînează “oferte”. Oferta e a locului, și e suficient să știi să privești pentru ca locul să-ți ofere din plin ceva diferit de tine însuți. Spre deosebire de turist, care își ia în bagaje năravurile proprii, călătorul se pliază pe obiceiurile locului. Călătorul se topește anonim în peisaj, turistul caută să se confirme mereu pe sine. Turistul comentează cu voce tare, călătorul preferă să privească. Agitație versus tihnă. Vînzoleală versus răgaz.

Cînd, uneori, se întîlnesc după cîteva zile petrecute în același loc, călătorul poate ști răspunsul la întrebarea turistului “Cum ajung la…?” fiindcă el nu cunoaște doar drumul către, ci e și îmbibat de istoria și farmecului acelui “la…” pe care turistul îl privește doar ca pe o nouă “atracție locală” de bifat în pliantul agenției de turism.

N-ar fi mai “rentabil” un Minister al Călătoriei?

Capricii naturale

July 30, 2014 § Leave a comment

În Vamă. Cică să nu scoți limba la mare.

20140730-164223-60143372.jpg

“Carmen et error” și asta vezi tot restul vieții

July 29, 2014 § Leave a comment

O poezie și o greșeală.

20140729-121342-44022582.jpg

Pentru culoare

July 29, 2014 § Leave a comment

Tot o “dobrogeană”.

20140729-133404-48844464.jpg

Where Am I?

You are currently viewing the archives for July, 2014 at o umbrelă.