“Lumea ca un butoi” de Vladimir Voinovici

July 29, 2014 § Leave a comment

Pe terenul unde avem casa de vacanță era un butoi de fier plin pe jumătate cu apă împuțită de mult și care-și păstra aproape constant nivelul datorită alternanței zilelor însorite cu cele ploioase. Pe timpul verii, în apa asta puturoasă, se înmulțeau niște gîngănii acvatice care se mișcau vioaie la suprafață și se cufundau în adînc ca să vîneze ceva invizibil pentru mine. Existența acestor gîngănii mi se părea foarte misterioasă. Cu ce se hrăneau? Cum supraviețuiau, ele și larvele lor, cînd iarna butoiul îngheța bocnă? Cu toate acestea, supraviețuiau cumva, se nășteau și se înmulțeau cumva, și se hrăneau cu ceva. Și m-am gîndit: ce-ar fi să presupunem că aceste gîngănii sunt înzestrate cu capacitatea de a gândi? Ce imagine pot ele avea despre lumea înconjurătoare? Cam așa: lumea e ca un butoi pe jumătate plin cu apă împuțită. Apa împuțită e mult mai bună decît cea proaspătă (cea proaspătă curge uneori de sus) fiindcă reprezintă mediul ideal pentru mișcare, reține căldura și conține felurite substanțe hrănitoare. Hotarele lumii sunt ușor de atins, au un profil sferic și sunt făcute din ceva solid. Dar dincolo de această lume stabilă și inteligibilă există, limpede, și alte lumi în care nu totul e la fel de stabil. Acolo e cînd lumină, cînd întuneric. Acolo, cînd e lumină, plutește ceva rotund și fierbinte, iar cînd e întuneric, se arată niște gîngănii strălucitoare. Lumea aceea e mult mai rea ca aceasta fiindcă din lumea aceea vine cînd fierbințeală, cînd ger. Acolo uneori ceva fulgeră și tună. 

Și privind la ai acești Diogene ai naturii, m-am gîndit: dar ăștia suntem noi, oamenii sovietici!

Ne naștem, trăim și murim într-un butoi. Nu știm ce se petrece dincolo de hotarele butoiului și nu ne amintim cum am nimerit în el. Oricât de diferită ne-ar fi originea, în anii șederii în butoi ni s-a dezvoltat tuturor aceeași imagine despre lume – lumea ca un butoi. Locuitorii butoiului au reprezentările lor proprii despre bine și rău, au sfinții lor și ticăloșii lor. Cei mai inteligenți suspectează că, probabil, pe undeva există și alte lumi, că e posibil să mai fie multe astfel de butoaie în care viața e organizată cumva altfel. Cei mai iubitori de libertate își iau avînt din butoi, se tîrăsc pe peretele lui ruginit, cad și iar se tîrăsc. Cei mai perseverenți fie mor, fie se tîrăsc pînă la buza butoiului. Deodată, dinaintea lor se deschide o lume nouă, nemaivăzută, multicoloră: iarbă, flori, animale, pești, păsări, fluturi și libelule. Există apă, uscat, aer, și în aceste trei medii fiecare se deplasează cum poate: care zboară, care înoată, care se tîrăște și – nici o îngrădire. Dar fiecare își obține singur hrana și fiecare trebuie să aibă singur grijă să nu fie călcat în picioare, înghițit sau ciugulit. Doamne, da’ ce se petrece aici?! Înapoi cît mai repede în butoi! Acolo nu e nici o floare, nici o iarbă, acolo apa e stătută, acolo hrana e săracă, dar e liniște. Te apropii de perete și moțăi, știind că nimeni nu te calcă, nimeni nu te ciugulește.

Trăiască butoiul!

(Vladimir Voinovici, prefață la Uniunea Sovietică antisovietică)

(c) Bogdan Budeș, pentru această versiune în limba română

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading “Lumea ca un butoi” de Vladimir Voinovici at o umbrelă.

meta

%d bloggers like this: