Un crochiu

July 31, 2014 § Leave a comment

Azi, înainte de a pleca, am mîncat ultima oară într-un local cu autoservire („împinge-tava“). Mîncarea e în regulă, raportul calitate-preț, prietenos. Mi-am luat tava cu ciorba de vită à la greque, ostropelul de pui cu cartofi țărănești și am căutat o masă. Găsesc un loc liber lîngă un cuplu, amîndoi par un pic trecuți de șaizeci de ani. „E liber?“ întreb. „Da“, vine răspunsul, „numai că noi fumăm“. „Nu-i nimic, nu mă deranjează“, și mă așez.

O vreme, toți tăcem: eu mănînc (și mor de cald!), iar ei fumează și beau bere din pahare de plastic. Mă uit la ei; ea, mititică, slăbuță, cu un coc adunat neglijent la ceafă, el, voinic, cu o figură „tăiată“ aspru, ochi albaștri. Se uită mereu întră-o parte, rar către ea. Ea începe să vorbească făcînd pauze mari, așteptînd parcă o confirmare din partea lui. El tace, o privește doar din cînd în cînd fără să exprime confirmare sau reproș. E pur și simplu absent.

„… și o să-și dea și doctoratul…“

„… și Mia trebuie să iasă la pensie…“

„…mă bucur că am apucat să spăl aragazul…“

„… aș fuma o țigară…“

O scoate din pachet, o așază între buze. Așteaptă, uitîndu-se la el. Cînd privirile li se încrucișează, ea îi zîmbește. El înțelege, ia bricheta, îi aprinde țigara, pune bricheta la loc, întoarce iar capul cu privirea în golul din care o scosese cîteva clipe mai devreme.

Am terminat ciorba, e foarte cald, dau să mă apuc de ostropel. Ea continuă:

„… acasă nici n-o să mai beau bere…“

„… apă trebuie să bem, tu ai băut deja minerală, eu o să beau plată…“

„… de-aia facem hipotimie, că nu bem apă…“

„… tu îl vezi pe Nicu lucrînd aici, cu tava, la debarasare?…“

„… ar muri de foame și n-ar face asta…“

Nu mai pot de cald. Nici să mănînc nu mai pot de atîta căldură. Împing resturile într-o parte, îmi aprind ultima țigară și beau din sticla mică de Pepsi care s-a încălzit între timp. Nu mai pot, e prea cald! Mă ridic și plec.

Simt cum ea se ridică și vine în urma mea. 

„Am văzut că n-ați terminat de mîncat. Sper că nu din cauza mea. Am turuit întruna. Și-am mai și fumat.“

Îi explic că nu, nu din cauza ei, din cauza căldurii.

„Știți, acum o oră a fost dat afară. Mai avea cinci ani pînă la pensie. Trebuie să-i vorbesc. Trebuie să-i țin mintea ocupată că altfel înnebunește.“

M-am îndepărtat cu pasul furișat al celui care știa ca va scrie despre asta, ca hoțul care duce pitită în buzunar o felie furată din viața unor străini.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Un crochiu at o umbrelă.

meta

%d bloggers like this: