Să scoatem “Gîndăcelul” din manuale

August 2, 2014 § Leave a comment

Mircea Vasilescu propunea într-un articol ca povestirea „Puiul“ a lui Brătescu-Voinești să fie scoasă din manuale. „Generaţii întregi de copii“, zice autorul, „de prin anii ’60 încoace, au crescut vărsînd lacrimi din cauza „puiului neascultător”. Ştim cu toţii povestea prepeliţei care a plecat spre „ţările calde” lăsîndu-şi puiul pradă iernii, pentru că n-o ascultase pe mămica, zburase într-un moment nepotrivit şi fusese rănit la aripă de un vînător.“ Argumentele sunt de natură pedagogică și psihologică. Drept urmare, conchide autorul „Acest text mediocru, tezist şi discutabil din punct de vedere pedagogic stă bine mersi în manualele de clasa a IV-a şi a V-a de zeci şi zeci de ani. Trebuie pur şi simplu eliminat.“ Aseară am înțeles că nu doar „Puiul“ modifică felul în care percepem relațiile cu lumea necuvîntătoarelor.

Blocul în care stau e, de ani de zile, invadat de gîndaci. Lupta e mereu inegală: sunt mulți, prolifici, tenace, se adaptează oricărui tip de război. Periodic trebuie să investighezi colțuri, găuri microscopice, țevi, ascunzișuri inimaginabile și cotloane inaccesibile. Cum lași o cît de mică fărîmă de mîncare apar, mai întîi timizi, cîte unul, cîte doi, apoi familii întregi, mame, tați, frați și surori, veri și verișoare, mătuși, unchi, poate soacre și nurori. Aseară, după o primă „mînă“ de spray otrăvitor au început să iasă amețiți din ascunzători. Îi așteptam pe suprafața vastă a blatului și-i loveam fără milă, așa amețiți cum erau, cu palma, cu papucul, iar pe cei mai grași îi striveam cu o cîrpă. Unul mic și sfirijit a pierit sub lama cuțitului: se tîra într-un șănțuleț dintre blat și perete. Pe altul l-am strivit cu podul palmei. Mi s-a strîns sufletul.

„— De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strîngi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plînsul meu!“

Am oprit pentru o clipă genocidul și mi-am amintit de ce tatăl lui Cehov nu omora muștele din prăvălie: era convins că ele curăță aerul! Dacă, m-am întrebat, și gîndacii ăștia au un rost în Creație? Între timp, o familie întreagă urca pe o furculiță. Mi-am imaginat că aș fi mîncat cu ea fără să știu de promenada celor trei tîrîtoare ambetate de otravă.

„De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți ca tine,
Și-ar plînge mama după mine,
Și-ar plînge bietele surori,

Și-ar plînge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!… “

Pe ultimii nu i-am ucis imediat. M-am uitat atent la mersul lor legănat – erau deja amețiți de otravă. Oare știau că vor muri? I-am ajutat cu talpa papucului să-și dea obștescul sfîrșit.

„Așa plîngea un gîndăcel
În pumnul ce-l strîngea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflîndu-i aripile-n vînt,
Dar a căzut în țărnă frînt
Și-nțepenit pentru vecie!…“

Ucid și plîng, ucid.

„Scîrbit de fapta ta cea rea
Degeaba plîngi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum și zi-le
Părinților isprava ta.“

Poezioara asta trebuie să dispară din manuale!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Să scoatem “Gîndăcelul” din manuale at o umbrelă.

meta

%d bloggers like this: