Monopol pe pricepere

August 27, 2014 § Leave a comment

Românii (cu mine în frunte) s-au născut cu senzația că dețin monopolul priceperii. Și nu numai: și pe cel al bunului gust, al intuiției neclintite, al alegerii corecte, al inteligenței fără fisură. În vacarmul produs de milioanele de voci aflate într-o disonanță amețitoate și care își revendică, fiecare în parte, adevărul unic și total, dialogul nu e doar puțin probabil, ci de-a dreptul imposibil.

În plin an electoral, corul de chițăieli, mugete, răgete, schelălăieli, hămăieli, behăieli, care ascuțite, care joase, se amplifică și devii surd la vocea interioară care mereu îți spune ce e drept. Cred că toți s-au întîlnit măcar o dată cu vocea forului interior, s-au simțit trași de mînecă de acel “ceva” care, interior, te frînează sau te împinge înainte. Clopoțelul care sună a pericol e mereu prezent adînc în noi, numai că sunetul său e acoperit de multe ori de vanitate, infatuare, orgoliu, ambiții supradimensionate care, cu timpul și, prin urmare, cu vîrsta formează un zid care blochează prin antifonare clinchetul de alarmă al “vocii” interioare. Acest zid s-ar putea numi și mai simplu, prostie. Fiindcă “vocea” interioară te mai pune pe gînduri, te mai frînează, mai taie din avîntul lui “doar eu știu cum devine treaba”.

Cînd vine vorba de vot, de gestul prin care delegăm pe cineva să se ocupe de o treabă la care nu ne pricepem fiindcă cere o specializare, de care nu avem timp să ne ocupăm noi înșine fiindcă resursele fiecăruia sunt limitate, dar de care depinde și liniștea și bunăstarea fiecăruia dintre noi, cînd e să votăm, așadar, alții vin mereu să-ți spună cum e mai bine. De la formulări sofisticate și pînă la strămoșescul “ești un cretin!”, te trezești asaltat de armate de deținători ai monopolului pe pricepere.

Nimic nu e mai igienic atunci decît să faci un pas în spate, să dai o gaură în “zidul prostiei” și să ciulești urechea în așteptarea clinchetului salvator. Dacă știi să asculți, va veni.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Monopol pe pricepere at o umbrelă.

meta

%d bloggers like this: