Istoricul bolii lui Ivanov de Arkadi Avercenko / (1910)

July 25, 2015 § Leave a comment

Într-o zi, Ivanov, locuitor al Petersburgului, fără apartenență de partid, a intrat în fugă în camera nevestei, pierdut, și, aruncînd ziarul, s-a apucat cu mîinile de cap.

— Ce-ai pățit? l-a întrebat nevasta.
— E de rău! a spus Ivanov. — Mă stîngesc.
— Nu se poate! a izbucnit nevasta. — Ar fi îngrozitor… trebuie să te întinzi în pat, să te învelești bine și să te freci cu terebentină.
— Nu… ce terebentină! a dat din cap Ivanov și s-a uitat la nevastă-sa cu niște ochi rătăciți și speriați. — Mă stîngesc!
— Da’ de la ce ți-a venit, vai de mine și mine! a gemut nevasta.
— De la ziar. M-am trezit de dimineață — toate bune, m-am simțit tot timpul apolitic, și cînd am pus mîna întîmplător pe ziar…
— Așa, și?
— Mă uit, și scrie că în Censtohov guvernatorul a interzis o conferință despre extragaerea azotului din aer… Și brusc, simt, că nu-mi mai ajunge…
— Cine?
— Aerul!.. Mi-a dat un junghi în inimă, ceva s-a rupt, și mă smucea dintr-o parte în alta… Doamne, mă gîndesc, ce să fie? Și imediat am înțeles: mă stîngesc!
— Dacă ai bea niște lapte… — a spus nevasta printre lacrimi.
— Da’ care lapte… Poate că în curînd o să mănînc doar terci de arpacaș!
Nevasta s-a uitat la Ivanov cu teamă.
— Te stîngești?
— Mă stîngesc…
— Să chem doctorul?
— Ce treabă are doctorul?!
— Să chem poliția?
Ca toți bolnavii cărora nu le place cînd străinii accentuează pericolul stării lor, Ivanov s-a încruntat, a început să fornăie și, prost dispus, a zis:
— Da’ nu mi-e atît de rău încît să chemi poliția. Poate trece.
— Să dea Dumnezeu, — a zis nevasta plîngînd cu suspine.
Ivanov s-a întins în pat, s-a întors cu fața la perete și a tăcut. Nevasta se apropia cînd și cînd de ușile dormitorului și trăgea cu urechea. Se auzea cum Ivanov, întins pe pat, se stîngea.
Dimineața l-a prins pe Ivanov tras la față, slăbit… S-a tîrît cu greu pînă în sufragerie, a luat ziarul, și fuga înapoi în dormitor, unde a desfăcut ziarul proaspăt apărut.
Peste cinci minute a intrat în goană în camera nevestei și a murmurat cu buze tremurînde:
— Tot mă stîngesc! Ce-o să mai fie – nici nu știu!
— Probabil că iar ai citit ziarul, — a sărit cu gura nevasta-sa. — Zi! Ai citit?
— Am citit… În Riga, guvernatorul a amendat un ziar pentru anunțarea focarelor de holeră…
Nevasta a început să plîngă și a dat fuga la tata socru.
— Ăsta al meu … — a spus ea frîngîndu-și mîinele. — Se stîngește.
— Nu se poate! — a exclamat tata socru.
— Așa e cum îți spun. Ieri de dimineață era sănătos, simțea că-i apolitic, pe urmă i s-a rupt ceva la rinichi și s-a stîngit!
— Trebuie să luăm măsuri, — a zis tata socru și si-a pus căciula. — Ia-i și ascunde-i ziarele, iar eu dau o fugă la poliție, să fac o cerere la comisar.
Ivanov stătea în fotoliu, posac, neras, și se stîngea în văzul tuturor. Tata socru și cu nevastă-sa stăteau într-un colț, îl priveau în tăcere, și în ochii lor se citeau groaza și disperarea.
A intrat șeful secției de poliție. Și-a frecat mîinile, a salutat-o înclinîndu-se politicos pe nevasta lui Ivanov și a întrebat cu un ton moale, baritonal:
— Ce face scumpul nostru bolnav?
— Se stîngește!
— A-a! a spus Ivanov ridicînd spre polițist o privire tulbure și suferindă. — Reprezentant al regimului perimat birocratico-polițienesc! Avem nevoie de legi drepte…
Polițistul i-a luat mîna, i-a căutat pulsul și a întrebat:
— Cum vă simțiți acum?
— Membru al Partidului Înnoirii Pașnice!
Polițistul l-a împuns pe Ivanov puțin cu degetul în cap:
— Nu e gata încă… Nu e copt! Da’ ieri cum v-ați simțit?
— Octombrist, a oftat Ivanov. — Pînă la prînz – de aripă dreaptă, după prînz – de aripă stîngă…
— Hm… grav! Boala progresează cu pași repezi…
Nevasta s-a prăvălit la pieptul lui tata socru și a început să plîngă.
— Eu susțin, de fapt, exproprierea forțată a proprieta…
— Dați-mi voie! se miră polițistul. — Da’ ăsta e programul cadeților…
Ivanov a scos un geamăt prelung și s-a apucat cu mîinile de cap.
— Înseamnă că sunt deja cadet!
— Și vă tot stîngiți?
— Mă stîngesc. Plecați! Mai bine plecați… Că mă tot uit la dumneavoastră și mă stîngesc.
Polițistul și-a desfăcut brațele a uluire… Pe urmă, a ieșit tiptil din cameră. Nevasta a chemat servitoarea, portarul și le-a interzis ferm să aducă ziare în casă. A luat de la fi-su un volumaș din “Robinson Crusoe”, cu poze colorate, și i l-a dus soțului.
— Na, citește! Poate trece.
Cînd a băgat peste o oră un ochi în camera soțului, a plesnit din palme și s-a repezit la el țipînd din răsputeri.
Ivanov se ținea de mînerul ramei de fereastră de iarnă, își lipise cu lăcomie ochii de rama asta și șoptea ceva…
— Doamne! a exclamat nefericita femeie. Am și uitat că avem ramele învelite în ziar… Gata, liniștește-te, puișor, liniștește-te… Hai, zi, ce-ai citit acolo? Ce mare chestie?
— Despre excluderea lui Koliubachin… Ha-ha-ha! a început să urle Ivanov, clătinîndu-se ca beat. — Să renegăm vechea orî-rî…
În cameră a intrat tata socru.
— Sigur! a spus în șoaptă. — Fugi după polițist…
Peste jumătate de oră, Ivanov, palid, bizar de întins, zăcea culcat pe pat cu mîinile încrucișate pe piept. Lîngă el stătea așezat tata socru care citea încet, mormăit, Programul de la Erfurt. Nevasta plîngea într-un colț, înconjurată de copiii speriați și perplecși.
În cameră a intrat polițistul. S-a apropiat de patul lui Ivanov încercînd să nu bocănească din cizme, l-a pipăit pe cap, i-a scos din buzunar un teanc de proclamații, un obiect de metal și, dînd cu tristețe din cap, a spus:
— E gata! S-a copt de tot.
S-a uitat cu părere de rău la copii, și-a desfăcut brațele a neputință și s-a apucat să scrie un certificat de trimitere în gubernia Vologodskaia.

(traducere din limba rusă de Bogdan Budeș)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

What’s this?

You are currently reading Istoricul bolii lui Ivanov de Arkadi Avercenko / (1910) at o umbrelă.

meta

%d bloggers like this: