Povestiri, schițe, note

În vacanță

Mai aveau înaintea lor treisprezece zile de vacanță. S-au atins doar de două ori: când el a ajutat-o să coboare de pe un zid pe care ea se urcase și când mâna lui s-a întins mașinal să-i cuprindă protector spatele în timpul traversării unei străzi înțesate de mașini în viteză. Noaptea dormeau în paturi separate.

Se trezeau târziu, pe la unsprezece, și ezitau îndelung să se ridice și să meargă la chiuveta din cameră. Lui îi răsunau încă în urechi remarcile murdare ale bărbaților beți, înșirați la closet în noaptea când urcaseră amândoi prima oară scările hotelului, până la etajul întâi, el în spate, cu palma în jurul sânului ei, iar ea arcuită de mijloc, împinsă de inerția grosolăniei lui. Rămânea înțepenit, cu ochii închiși, prefăcându-se că doarme, sfâșiat de dorințe contradictorii la gândul că bărbații ăia încinși de alcool i-ar fi putut cere s-o împartă cu ei. Îi rămăsese lipită de retină fața unuia mic și negricios care îi sugerase insistent cum ar putea participa, vârându-și în gură într-un du-te vino vioi printre buzele țuguiate, groase, întredeschise, degetul mijlociu. Își strângea ochii până ce buzele și degetul negriciosului se destrămau într-o mulțime de punctișoare multicolore.

Ea se ridica mereu prima. Se ducea la chiuvetă învelită strâns în cearceaf, se spăla îndelung pe față, pe dinți, apoi, ferită de cearceaf, se deda unui ritual de îmbăiere minuțios, compulsiv, pe care îl respecta cu sfințenie în fiecare zi. Își aranja apoi părul și se îmbrăca, trăgând cu ochiul să se asigure că el nu se uită.

Nové Zámky s-a dovedit a fi un rai al turiștilor. Dar nici fortăreața turcească, nici sinagoga, nici biserica, și nici mănăstirea franciscană nu le-au stârnit interesul. Mergeau în neștire pe străzi fără să privească ceva anume, fără să facă poze, fără să-și vorbească. Se întorceau la hotel sleiți de puteri, mâncau și se culcau.

În a cincea zi s-au trezit foarte târziu. Prin jaluzele, în cameră mai intrau încă raze de lumină care despicau încăperea în două. Au rămas culcați, fiecare în patul său, el cu mintea goală, incapabil să se fixeze pe un gând anume, iar ea cuprinsă de o neliniște nouă care-i dădea amețeli. Vocea i-a răsunat brusc în liniștea camerei:

— Sunt gravidă.

Cuvintele au sunat ca o justificare, scuză, rugăminte și reproș, toate deodată. El n-a răspuns nimic, dar a simțit că vrea să se întindă și s-o cuprindă în brațe. Și-a amintit însă de ea în prima zi a vacanței lor, de ușurința și dezinvoltura cu care se lăsase prinsă în jocul sugerat de întrebarea lui glumeață, de șofer amabil cu o fată singură și drăguță care face autostopul. Și-a amintit cum se urcase în mașină, cum cochetase tot drumul, cum acceptase, deși păruse că se opune la început, toată brutalitatea comportamentului lui. Și-a amintit cum, în cele din urmă, n-a deranjat-o că-i ceruse grosolan să se dezbrace, să se lase proptită de pereți, să coboare în genunchi în fața lui, să i se dea pe mână ca o curvă agățată pe șosea și tăvălită într-o cameră de motel.

— Ești sigură?

— Vreau să ne întoarcem acasă.

Bagajele le-au strâns în tăcere, ferindu-și privirile. În parcare, el a băgat gențile în portbagaj, a intrat în mașină, a pornit motorul și a rămas privind în gol. Fata stătea afară și se uita pe deasupra mașinii la șosea. A deschis brusc portiera, s-a aplecat spre el și a căutat să-l privească în ochi:

— Nu pot să mai urc în mașina asta.

L-a surprins fermitatea tonului ei, și, brusc, mintea lui golită s-a umplut de amintiri: și-a amintit cum plecaseră la drum cu cinci zile înainte, în vacanța pe care o visaseră, cum rămăseseră fără benzină, cum se bucuraseră de apariția miraculoasă a stației de alimentare, și-a amintit cum îl anunțase ea, rușinată, că merge la toaletă, cum a urmărit-o apoi cu privirea când ea o pornise pe jos de-a lungul șoselei, și-a amintit mersul ei ușor legănat, părul lăsat liber pe spate, și-a amintit cum își întorcea din când în când capul să vadă dacă nu se apropie mașina. Și și-a mai amintit cum încetinise în dreptul ei și o întrebase amuzat: “Unde ați dori să mergeți, domnișoară?”

El a oprit motorul, a coborât, a scos gențile din portbagaj și le-a atârnat de umeri.

— Hai la gară.

Ea n-a zis nimic. Doar colțurile buzelor i s-au ridicat și coborât în încercări repetate de zâmbet.

Când au ajuns la gară, se întunecase deja. S-au așezat pe o bancă, pe peron. Nu și-au spus mare lucru, au încercat doar să-și zâmbească. Trenul a venit după cîteva ore.

Compartimentul nu era gol: un bărbat de vreo șaizeci de ani moțăia pe un loc de la geam. S-au instalat fără zgomot, el, vizavi de necunoscut, iar ea, întinsă pe banchetă, cu capul pe pieptul lui. El și-a întins picioarele înainte, a cuprins gâtul fetei cu brațul și a închis ochii. Se simțea împăcat, protector, stăpân. Ea a mai rămas o vreme cu ochii deschiși, privind la întâmplare în jur și plimbându-și mâna pe frunte de parcă voia să alunge un gând insistent care încerca să i se instaleze în minte.

Au adormit legănați de hurducăiala monotonă a trenului.

Octombrie, 2013 / pentru concursul “Fotografiați de Bresson” organizat de Catchy.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: